“The Social and Economic Roots of Newton’s Principia” de Boris Hessen /

Sâmbătă, 24 ianuarie 2026, ora 17:00
Adresa: Strada Bogdan Petriceicu Hașdeu, 51, Sala H1, Cluj -Napoca
După seminariile de lectură dedicate lui Evald Ilyenkov și Aleksandr Bogdanov, Siyaves Azeri și Alex Cistelecan lansează o nouă serie de întâlniri despre filosofia științei. Primul seminar va avea loc pe 24 ianuarie, ora 17:00 pe strada Bogdan Petriceicu Hașdeu, nr. 51, sala H1. Seminarul de lectură: „Marxismul și știința” își propune să deschidă discuții pe marginea următoarelor întrebări:
„Ce diferențiază producția de cunoștințe științifice de alte forme de producție de cunoștințe? Cum sunt teoriile științifice – adesea prezentate ca produse ale cunoașterii individuale – înrădăcinate în practici materiale, relații sociale și situații problematice specifice din punct de vedere istoric? Cum se raportează conceptele și explicațiile științifice la structurile și mecanismele reale din lume? Cunoașterea științifică este transistorică sau poartă amprenta unor formațiuni sociale particulare? Cum influențează schimbările în organizarea economică, procesele de muncă și practicile tehnologice dezvoltarea cunoașterii științifice?”
Primul seminar va discuta eseul lui Boris Hessen, “The Social and Economic Roots of Newton’s Principia”. Discuția se va desfășura în limba engleză.
read more /
APEL PENTRU PARTICIPARE CONFERINȚĂ /

16–18 Aprilie 2026, Cluj- Napoca
Termen limită pentru aplicații: 8 februarie 2026
În urma conferinței „Polycrisis across Divides” din 2024, următoarea ediție a conferinței Historical Materialism Cluj/Kolozsvár a lansat invitația de participare.
„Interregnum Here & Now: Post-Communist Collapse, Planetary Crisis, and Emancipatory Resolve” va avea loc la Cluj-Napoca în perioada 16-18 aprilie 2026.
„De la prima conferință Historical Materialism Cluj / Kolozsvár din 2024, criza multiplă care a constituit tema principală a acesteia nu s-a atenuat. Dimpotrivă, s-a stabilizat și s-a adâncit, transformându-se într-un interregnum dens. Ne confruntăm în continuare cu crize multiple și suprapuse – economice, sociale, ecologice și geopolitice –, însă aceste crize nu se îndreaptă spre rezolvare și nici nu se atenuează. Ele persistă, se consolidează și se sedimentează, devenind noua normalitate.” În acest impas temporal, cu un accent special pe specificul Europei de Est, conferința își propune să reunească cercetători din întreaga lume pentru a analiza și discuta situația dificilă în care ne aflăm și posibilele soluții.
read more /

Marți, 16 decembrie 2025 – ora 18:00
tranzit. ro/Cluj, str. Napoca, nr. 16, etaj 1, Cluj Napoca
Pe 16 decembrie, începând cu ora 18:00 la tranzit.ro/Cluj organizăm lansarea cărții „Epoca Klaus Iohannis?” în colaborare cu editura Tact urmată de o dezbatere publică.
Oricât de dificilă și problematică este alegerea unei borne istorice care să marcheze începutul crizei politice care ne-a adus la ascensiunea extremei drepte și la momentul electoral din 2024, trebuie să admitem că periodizarea aleasă influenţează explicaţia. Având în vedere titlul acestei cărţi, este evident că în cele ce urmează privilegiem întrebarea dacă există sau nu o „epocă Klaus Iohannis”.
read more /
Tektology /

Vineri, 12 decembrie 2025 – ora 18:00
tranzit. ro/Cluj, str. Napoca, nr. 16, etaj 1, Cluj Napoca
Pe 12 decembrie, începând cu ora 18:00, la tranzit.ro/Cluj, va avea loc un seminar de lectură despre textul „Tektology” de Alexandr Bogdanov. Seminarul continuă proiectul început anul trecut cu Reading Ilyenkov: o examinare critică-filosofică a originilor și evoluțiilor ulterioare ale marxismului estic. Gânditor prolific și original, Bogdanov a deschis multiple căi pentru cercetarea critică – de la teoria organizațională și proto-cibernetică la science-fiction și Proletkult – în timp ce și-a fundamentat proiectul pe o reinterpretare distinctivă, idealistă, a lui Kant. Astăzi, Bogdanov se bucură de un interes internațional reînnoit. Ediția din decembrie va fi dedicată convingerilor manageriale ale lui Bogdanov.
Organizatorii seminarelor sunt Siyaveș Azeri și Alex Cistelecan, iar evenimentele se vor desfășura în limba engleză.
Acest seminar de lectură face parte din proiectul "Philosophy in Late Socialist Europe: Theoretical Practices in the Face of Polycrisis" (PNRR-C9-I8-CF104/15.11.2022).
read more /

Vineri, 21 noiembrie 2025 – ora 18:00
tranzit. ro/Cluj, str. Napoca, nr. 16, etaj 1, Cluj Napoca
Pe 21 noiembrie, începând cu ora 18:00, la tranzit.ro/Cluj, vom începe o nouă serie de seminarii de lectură dedicate lui Aleksandr Bogdanov. Seminarul continuă proiectul început anul trecut cu Reading Ilyenkov: o examinare critică-filosofică a originilor și evoluțiilor ulterioare ale marxismului estic. Gânditor prolific și original, Bogdanov a deschis multiple căi pentru cercetarea critică – de la teoria organizațională și proto-cibernetică la science-fiction și Proletkult – în timp ce și-a fundamentat proiectul pe o reinterpretare distinctivă, idealistă, a lui Kant. Astăzi, Bogdanov se bucură de un interes internațional reînnoit. Seminarul va explora motivele acestei renașteri și va examina critic contribuțiile sale printr-o serie de sesiuni lunare de lectură.
Organizatorii seminarelor sunt Siyaveș Azeri și Alex Cistelecan, iar evenimentele se vor desfășura în limba engleză.
Acest seminar de lectură face parte din proiectul "Philosophy in Late Socialist Europe: Theoretical Practices in the Face of Polycrisis" (PNRR-C9-I8-CF104/15.11.2022).
read more /
Atelier de lectură literară /

Miercuri, 19 noiembrie 2025, ora 18:00
tranzit. ro/Cluj, str. Napoca, nr. 16, etaj 1, Cluj
Napoca
Pe 19 noiembrie, începând cu ora 18:00, la tranzit.ro/Cluj, organizăm, în colaborare cu Cooperativa Fecske, un atelier de lectură literară centrat pe cartea recent publicată a lui Zsuzsa Selyem, Kicsi kozmosz (Micul cosmos), în prezența autoarei și cu moderarea lui Árpád Kulcsár. Cooperativa Fecske este o inițiativă a tinerilor bazată pe orizontalitate, care vizează crearea unui spațiu cultural cu spirit organizațional democratic într-un cadru de economie solidară. Evenimentul își propune să depășească formatul tradițional al întâlnirilor frontale între autor și cititori și, prin citirea colectivă a fragmentelor din text, să pună în discuție diverse aspecte ale lumii noastre comune, precum experiențele femeilor, opresiunea lor și multiplele forme de rezistență, modul în care războiul modelează ființele umane și non-umane și felul în care suntem conectați la lumea non-umană în general. Evenimentul se va desfășura în limba maghiară.
read more /

18– 24 august 2025,
Locație: hypha_etc, Câmpu Cetății, jud. Mureș (România)
Deadline aplicații: 30 iunie 2025
Pe 5 iunie, am lansat apelul la participare pentru școala de vară A World in Common(s): From Marxist Feminism to Solidarity Economy, care va avea loc la situl hypha_etc din Câmpu Cetății între 18–24 august 2025 și este organizată de tranzit. ro/Cluj în colaborare cu atelierul de studii sociale Helyzet Műhely.
Scopul acestei școli de vară este, în primul rând, să introducă cadre teoretice precum feminismul marxist, analiza sistemelor-lume și studiile muncii globale pentru a arăta cum reproducerea socială este subordonată acumulării nesfârșite de capital în sistemul mondial capitalist. În al doilea rând, își propune să exploreze ce alternative există la aceasta, adică cum este posibil să ne angajăm în activități economice orientate direct către satisfacerea nevoilor umane.
read more /

Au început lucrările organizatorice ale celei de-a cincea ediții a școlii de vară Ecologii ale emancipării. Școala va avea loc la situl hypha_etc din Câmpu Cetății, în perioada 10-16 august.
Ultimele evoluții politice și geopolitice, locale și globale par să ne pună în fața unui orizont de două ori amenințător: o alunecare accelerată spre fascism, sau o repliere la fel de pripită în imperialism – cu tot cu suprapunerile, complicitățile și continuitățile de rigoare dintre ele. De-o parte, așadar, un establishment democratic european care nu-și mai poate articula viitorul imediat decât renunțând la ultimele rămășițe de stat distribuționist și aparențe democratice, într-o cursă generală a înarmării, ce nu promite decât autoritarism și austeritate în interior, și conflicte inter-imperialiste devastatoare la scară globală. De cealaltă parte, un bloc insurgent populist, cu rădăcini și complicități adânci în chiar sistemele și aparatele democrațiilor euro-atlantice, care nu se mai sfiește deloc în a-și afișa fascismul asumat, și care promite, la fel de sumbru, un regim dur de austeritate și autoritarism în interior, laolaltă cu o atitudine la fel de provocatoare și belicoasă în exterior, doar că în numele unui alt set de valori.
read more /

Un proiect inițiat de Fundația Desire și mișcarea Căși Sociale ACUM!/Social Housing NOW! din Cluj, implementat în colaborare cu tranzit.ro/ Cluj și găzduită deAluvial Spațiu Expozițional.
vernisaj 20 iunie, ora 18:00
Adresa: Aluvial
Str. Napoca nr. 16
Cluj, România
Expoziția poate fi vizitată în perioada 20 iunie - 29 august 2025, de luni până vineri, între orele 10:00 - 18:00.
Pentru expoziția sa Orașul de sticlă la tranzit.ro/Cluj, Andreas Fogarasi continuă seria „Nine Buildings, Stripped", un proiect prezentat pentru prima dată în expoziția sa solo de la Kunsthalle Viena în 2019. „Nine Buildings, Stripped" urmărește o selecție de clădiri care urmează să fie demolate sau despuiate pentru renovare.
Lucrarea lui Fogarasi constă în colectarea și prezentarea materialelor și suprafețelor din aceste clădiri, creând portrete sculpturale ale unor locuri specifice de-a lungul timpului. Pentru expoziția sa din Cluj, Fogarasi și membrii proiectului de cercetare au focusat pe trei situri industriale care au încetat sau sunt pe calea încetării producției (și vor fi dezvoltați în complexe comerciale și de locuințe): Sanex/Cesarom, Armătura and the Combinatul de Utilaj Greu. Fogarasi a colectat fragmente, suprafețe și elemente de design de pe aceste situri, care vor fi sau au fost abandonate de producția industrială și demolate pentru a face loc unor noi proiecte de investiții imobiliare care vor remodela structura și viața orașului. Orașul de sticlă va prezenta operele de artă create de Fogarasi din aceste materiale, care condensează transformările care au loc la scara urbană. Titlul sugerează o sensibilitate particulară la fragilitatea orașelor și ar putea fi citit nu doar ca o amintire a sticlei cândva strălucitoare, acum spartă, a orașului industrial, ci și ca o avertizare pentru noile și strălucitoarele fațade reflectorizante ale dezvoltărilor care le iau locul. Această fragilitate este și una a reflecției: ce vedem în suprafețele sparte sau înceețoase ale vechii arhitecturi industriale și cum urmează să apărem în reflexiile perfecte produse de centrele comerciale și apartamentele de lux?
Andreas Fogarasi este un artist cu sediul în Viena/Austria. Lucrarea sa a fost prezentată în numeroase expoziții internaționale, printre altele la MUMOK, Muzeul de Artă Modernă, Viena; New Museum, New York; Ludwig Museum, Aachen/Germania; Museo Nacional Reina Sofia, Madrid; Museo Tamayo, Mexico City; Palais de Tokyo, Paris, precum și la a 52-a Biennale di Venezia, unde a fost înmânat cu Leul de Aur pentru cea mai bună participare națională.
read more /
APEL PENTRU PARTICIPARE /
1-6 septembrie 2025
Locație: hypha_etc, Câmpu Cetății, jud. Mureș (România)
Deadline aplicații: 1 iunie 2025
Revista Marxism & Sciences, în colaborare cu tranzit.ro/Cluj, organizează al doilea simpozion la situl hypha_etc din Câmpu Cetății (România) în perioada 1-6 septembrie 2025, care încearcă să promoveze un forum pentru discutarea șanselor de construire colectivă a unei rețele internaționale de proiecte în special referitoare la activismul Radical Science and Art, Socialist Heritage Studies și Critical Contemporary Research.
În situația de astăzi, când gândirea marxistă pare un soi de „zombi” și s-a retras în domeniul academic, tot ceea ce oferim, se pare, sunt încercări de diseminare a ideilor și proiecte de publicare (serii de cărți, reviste etc.). Dorim să discutăm ce se poate face în această privință și cum această „retragere” nu este întâmplătoare, deoarece terminologia marxistă pare indispensabilă mai ales în domeniul „producției de cunoștințe” și al „economiei cunoașterii”. Am dori să discutăm posibilitatea de a construi o platformă de schimb, educație și informare care să meargă dincolo de o colecție de documente, pamflete și cărți care descriu situația, ci să conecteze activismul local de la firul ierbii și cercetarea academică și artistică globală. Divizarea domeniilor pare să fie un obstacol major pentru noi în zilele noastre. Având în vedere acest obiectiv, ar trebui să începem în domeniile în care lucrăm deja.
Dorim să analizăm situația de astăzi și să ne întrebăm - în mod autocritic - despre relevanța perspectivelor marxiste în interiorul și în afara științelor și să explorăm în mod activ perspectivele proiectelor de cunoaștere critică în diferite domenii și din diferite perspective. Ce este cunoașterea critică? Cum o putem produce, împărtăși și disemina? Care sunt șansele de schimb și sprijin reciproc ale proiectelor dedicate cunoașterii critice?
read more /

Vineri, 22 noiembrie 2024, orele 18-20:00
tranzit. ro/Cluj,
str. Napoca, nr. 16, etaj 1, Cluj Napoca
Evald Ilyenkov (1924-1979) este cel mai important filosof marxist sovietic de după război. A scris despre o gamă largă de subiecte, de la probleme de filosofie teoretică, teoria cunoașterii, conceptele de „abstract” și „concret”, „ideal” și universal, la metoda dialectică materialistă a lui Marx în Capital, probleme de cibernetică, automatizare, gândire mecanică, la probleme de pedagogie, teoria educației, psihologie, mintea umană, etică și estetică. Ilyenkov poate fi considerat inițiatorul filosofic al ceea ce este cunoscut sub numele de „teoria activității” în Uniunea Sovietică, care, la rândul său, precede ceea ce este cunoscut sub numele de teoria activității cultural-istorice la nivel internațional în zilele noastre. Conceptele, ideile și teoriile lui Ilyenkov au influențat generații de tineri filosofi din anii 1950 până în prezent în Europa de Est, bucurându-se în ultimul timp de o atenție sporită în lumea anglofonă.
Scopul acestor seminarii lunare de lectură este de a familiariza îndeaproape participanții cu conceptele și teoriile-cheie dezvoltate de Ilyenkov, cu speranța de a le utiliza în fața policrizei contemporane.
Program de lectură
Întâlnirea 1 (22 Noiembrie, Introducere): “Theses on the Question of the Interconnection of Philosophy and Knowledge of Nature and Society in the Process of their Historical Development” (Evald Ilyenkov & Valentin Korovikov)
Întâlnirea 2 (13 Decembrie): The Dialectics of the Abstract and the Concrete – Chapter 1: “The Dialectical and Metaphysical Conception of the Concrete”
read more /

Apel deschis pentru participare
1 februarie - 1 aprilie 2024
Materialism istoric Cluj/Kolozsvár 2024
Prima ediție a Materialismului Istoric Cluj/Kolozsvár va avea loc în perioada 29-31 august 2024, la Cluj-Napoca: https://hmcluj2024.conference.ubbcluj.ro/
Vă invităm să trimiteți propuneri în cadrul următoarelor direcții tematice:
Europa de Est: Tradiții socialiste și politică, societate și economie contemporană
Ecosocialismul și criza ecologică
Feminism: Teorie, practică, politică și dezbateri
Munca de îngrijire și valoarea muncii
Stat și teritoriu
Gândirea marxistă și teoria critică astăzi
Literatură, film și media: Noi perspective de stânga
De la revoluția tehnico-științifică la Big Tech
În timp ce încurajăm lucrările și panelurile care abordează aceste teme, Conferința de Materialism Istoric Cluj încearcă să ofere un spațiu pentru teoria și cercetarea marxistă critică la nivel mondial și pentru o gamă largă de discipline și interese. Alte lucrări și paneluri care îmbogățesc înțelegerea marxistă - istorică și contemporană - a teoriei și filozofiei, culturii, politicii, economiei politice și societăților sub capitalismul modern sunt, de asemenea, binevenite.
read more /