Practici lente de autonomie și regenerare
cu Ana Barbu în Grădina Uzura
Sâmbătă, 21 iunie 2025
Orele 15:00 – 20:00
Comuna Manasia, jud. Ialomița
Din primăvară până în toamnă, patru grădini diferite aflate în proximitatea Bucureștiului realizează un schimb de semințe, practici și experiențe de cultivare și relaționare, parte din proiectul Cultivators of Life. Începând cu un schimb de semințe în primăvară și ulterior documentarea proceselor de creștere, pe perioada verii și toamnei fiecare cultivatoare își deschide spațiul pentru un public, invitat să observe, învețe și să se implice în cunoașterea plantelor și a rețelelor lor de relaționare. Fiecare eveniment este coreografiat urmărind condițiile și contextele specifice ale fiecărei grădini, precum și sensibilitatea, expertizele și experiențele cultivatoarelor. Procesele și evenimentele sunt documentate de trei culegătoare prin diferite medii: text (Irina Bobei), ilustrație (Maria Doni) și video (Gabriela Cozma).
Primul eveniment de grădini deschise începe cu Ana Barbu, care timp de zece ani a crescut, printr-un proces lent de învățare și dez-învățare, o grădină a biodiversității, într-o curte de 600 de mp aflată în comuna Manasia, la aproximativ 60 km nord-est de București. Pentru eveniment, Ana Barbu invită participanții să citească împreună un eseu reflectiv despre grădină, urmat de plimbari ghidate de texte, întrebări și exerciții senzoriale și imaginative pentru a intra în relație cu plantele și cu pământul care le susține.
„Grădina împlinește anul viitor zece ani, însă a fost tot o grădină și când au locuit bunicii mei aici, cu toate că ei creșteau doar legume și vie, iar eu am restructurat totul pe aici, solul a fost bine îngrijit pe parcursul întregii lor vieți. Zece ani pentru o grădină înseamnă că nu mai e copilă, dar nu e nici chiar matură. E într-o vârstă liminală, când copacii încep să semene cu ceea ce vor deveni, plantele perene s-au așezat într-o logică proprie, pe care doar timpul o poate scrie. Iar eu știu ce merge și ce nu merge în acest loc, cum e substratul, unde bate vântul, care sunt temperaturile tot timpul anului, când și cât plouă, cu cine coabitez, mai mult sau mai puțin în armonie. Sigur, nu am absolut nimic sub control.
Munca mea înseamnă experimente de diverse feluri în ce privește tehnicile de agricultură organică și regenerativă pentru a-mi produce singură o parte din hrană, chestie dificilă, având în vedere că nu folosesc tratamente chimice. Iar în mijlocul acestor câmpuri nesfârșite de monoculturi Pioneer, Dupont și Monsanto, insectele și organismele din jur au devenit extrem de aprige și reziliente. Mi-e dor de autonomia bunicilor mei, părea că au toate instrumentele necesare pentru a se bucura de viață fără să depindă de sisteme politice și economice complicate, aplicații, furnizori și validări exterioare. Știau să repare, să crească, să transforme, să găsească sens în lucruri simple și esențiale. Grădina lor era lumea, bucătăria laborator, iar mâinile arhive de cunoaștere. Nu e vorba de autosuficiență individuală, ci despre apartenență la o rețea densă de relații între oameni, pământ, unelte, anotimpuri și alte ființe.
Una din marile mele plăceri aici în grădină este să fac diverse combinații de plante decorative în funcție de texturi, culori, perioada de înflorire, unde și cum bate lumina în funcție de fiecare anotimp. Iubirea pentru plantele decorative a pornit de la o tehnică de permacultură care propunea o diversitate mare de plante și folosirea de plante companion, care resping anumite insecte sau microroganisme sau atrag polenizatori. Între timp, s-a transformat în ceva estetic și afectiv. Uneori aștept ani pentru ca o anumită combinație să funcționeze, de multe ori dau greș și de multe ori ceva absolut minunat se întâmplă, ceva total neașteptat crește și reconfigurează totul. Grădina e vie, e partenera mea de viață și de gândire. E mereu diferită în fiecare zi. Bucuriile nu durează decât foarte puțin așa că nu are sens să mă agăț de ele. Știu că vor reveni, probabil într-o altă formă. Pentru că aici timpul nu trece, nu se consumă. Se cultivă și se regenerează.” – Ana Barbu
Ana Barbu explorează moduri de a reînțelege timpul dincolo de forma lui liniară și accelerată din lumea contemporană. Locuiește și lucrează de aproape zece ani într-un sat din Bărăgan, proiectând și îngrijind o grădină organică devenită pentru ea spațiu de învățare și de reconectare la ritmurile naturale ale plantelor, anotimpurilor și relațiilor de reciprocitate. Practica ei artistică se centrează pe receptare, locuire atentă și gratitudine, ca forme de rezistență și reînrădăcinare. Metodele ei de lucru sunt, pe lângă lucrul efectiv cu plantele, observația, documentarea foto, eseul, prin care Ana urmărește să dezvolte o sensibilitate capabilă să contureze o nouă semantică socială, bazată pe respect, răbdare și prezență.
Evenimentul face parte din programul Cultivators of Life, un proiect multianual organizat de Asociația tranzit.ro/București și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Programul continuă și sprijină activitățile începute în 2021 la Stația Experimentală de Cercetare pentru Artă și Viață de la Siliștea Snagovului, centrat pe conservarea biodiversității, testarea unor prototipuri ecologice și regândirea relației dintre pământ, materiale și producție artistică. Curatoriat de Adelina Luft, programul propune studiul și formularea unui nou lexicon și a unor practici legate de relațiile emergente dintre cunoașterea indigenă/strămoșească, cultivarea pământului și științele naturii, realizat printr-o serie de rezidențe artistice, evenimente deschise în grădini din jurul Bucureștiului, ateliere aplicate, conferințe cu gânditori indigeni și o expoziție de final în 2026 la MODEM – Centrul de Artă Modernă și Contemporană din Debrecen.
Programul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul programului sau de modul în care rezultatele programului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
