english/
tranzit.org/

tranzit.ro/ bucurești/ cluj/ iași/ sibiu/

COLECȚIA VIITOARE / FUTURE COLLECTION

NoteBook 2022
Decembrie 2021


În aceste momente pregătim Agenda Cadou 2022 rezultată din expoziția Colecția Viitoare, realizată în noiembrie 2021 la Galeria Aparte a Universității Naționale de Arte ”G. Enescu”, cu colegii din Iași:
Dan Acostioaei, Anticamera (Gloria Luca și Tudor Pătrașcu), Luminița Toma, Matei Bejenaru, Delia Bulgaru, Andreea Cioară, Florin Bobu, Lavinia German, Cezar Lăzărescu, Mălina Moncea, Sarah Muscalu, Dumitru Oboroc, Poe Orlando Emanuel, s.a.b.a (Silvia Amancei și Bogdan Armanu), Andrei Timofte, Aris Tureac, Smaranda Ursuleanu, Mihai Vereștiuc.

”2021 a fost anul în care s-au împlinit 20 de ani de la prima ediție a bienalei Periferic - Periferic 5, curatoriată de Matei Bejenaru și organizată de către Asociația Vector. Luând în considerare numărul mare de profesioniști din Iași care își revendică începuturile profesionale din fenomenul Periferic, am considerat că o reuniune transgenerațională a părți din scena de artă contemporană, în 2021, a devenit absolut necesară, într-un nou efort de istoricizare a experienței comune, dar și de promovare a valorilor și practicilor artistice care își au originea geografică în plan local.

20 de artiști au participat pentru prima dată în această configurație la o expoziție comună, oferind lucrarea - într-un gest simbolic de recunoaștere a apartenenței la aceeași istorie a artei contemporane din Iași - unui alt coleg/colege din expoziție.

Am privit acest gest ca pe un moment prin care o parte dintre artiștii contemporani care lucrează și trăiesc la Iași, generează o ”colecție viitoare” de artă contemporană, complementară colecției publice de artă contemporană din Iași aflată în imaginarul colectiv de atât de mult timp, dar niciodată realizată. Deși expoziția a acționat la nivelul reprezentărilor, transferul a fost real și definitiv. Lucrările pe care artiștii și artistele au decis să le ofere colegilor/ colegelor și să le expună, pot fi ulterior valorificate liber de către posesori. Această expoziție nu ar fi fost posibilă fără încrederea pe care participanții au oferit-o cu generozitate.” (Livia Pancu, 2021)

Echipa: Livia Pancu, Smaranda Ursuleanu, Andrei Timofte
Partener: Universitatea Națională de Arte „G. Enescu”, Iași

Această expoziție a fost realizată cu sprijinul financiar al Primăriei Iași prin Programul de susținere financiară a proiectelor societății civile din Iași, legea 350/2005, aferent granturilor din fonduri publice care susțin activități non-profit din Iași Bugetul Primăriei. Primăria Iași nu este responsabilă pentru conținutul proiectului sau modul în care pot fi utilizate rezultatele proiectului. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Cu această ocazie amintim, de asemenea, inițiativa similară a colegelor de la Colecția Colectivă.
http://collectioncollective.art/about