english/
tranzit.org/

tranzit.ro/ bucurești/ cluj/ iași/ sibiu/

ATMOSFERE

expoziție și proiect de cercetare

[parteneriat cu ENSA Bourges]

27 mai - 07 iunie 2022

vernisaj: 27 mai ora 19:00

tranzit.ro/ Cluj str. Napoca nr. 16

Program de expoziție și cercetare în jurul terra nullius a capitalismului târziu, a continuumului atmosferei, de la nivelul mării Pământului până la mediul interplanetar.

Un grup de studenți de la ENSA Bourges au participat la un proiect de cercetare artistică coordonat de Ferenc Gróf în care au încercat să creeze o ”paletă” enciclopedică, o diagramă grafică a atmosferelor, pornind de la masa gazoasă și energia care saturează împrejurimile planetei Pământ și ajungând până la mediul interplanetar al diferitelor atmosfere din sistemului nostru solar.

Aceste sfere se află în centrul unor aprinse dezbateri climatice, al unor speculații sălbatice, ambiții și vise neo-coloniale. Actualmente cadrele financiare și legale sunt în plină desfășurare pentru a demara o nouă cursă spațială și pentru a încuraja procurarea privată din spațiu a materiei prime (printre care și a mineralelor rare) atât de necesare pentru tranzia la economia verde. În acest context, atmosfera și imensitatea și interacțiunea particulelor din sistemul solar nu mai reprezintă doar teme de investigație științifică, ci trebuiesc interogate și din perspectiva interesului capitalului de risc și a politicilor statelor națiune. „Cum se intersectează știința, atitudinile sociale, economia și politica în atmosferă?” a pus întrebarea Amy Balkin, a cărui lucrare Atmosfera, Un ghid (2013/16 tomorrowmorning.net/atmosphere) a servit drept model pentru prima fază a atelierelor.

curatori: Ferenc Gróf, Attila Tordai-S.

Lucrări de: Amy Balkin, Sylvain Bessa, Thomas Bontemps, Claire Chapuis, Solène Charton, Alice Da Rold, Anne Depoutot, Victoria Ferreira, Alix Gallet, Andy Grandillon, Thibaut Gauthier, Nathan Khodr, Anna Koutsaftis, Ludong Lu, Jean-Baptiste Pasquet, Anna Ponchon, Sofía Quintero Hernández, Marion Roger-Hourcade, François Simon

Evenimentul face parte din proiectul Orbiting Modernity: de la motorul cu aburi la deseuri galactice organizat de tranzit. ro/ Cluj în 2020-2021. Punctul de plecare care stă la baza acestui proiect de cercetare educațională vizează expunerea modului în care ecologia globală și impactul activității umane asupra mediului sunt supradeterminate de transformările structurale ale societății moderne.

Orbiting Modernity: de la motorul cu aburi la deseuri galactice este coordonat de Alex Cistelecan, Dana Domsodi, Attila Szigeti, Attila Tordai-S.

Expoziția ATMOSFERE se poate vizita:
-luni între orele 14:00-17:00.
- marti-vineri între orele 17:00-20:00.
Vă așteptăm!

Pe 1 iunie 2022 spațiul tranzit.ro /Cluj este închis.

Partenerul principal al tranzit.ro este Fundația ERSTE.

www.tranzit.org
contact:
attila.tordai@tranzit.org
+40 745182672