Miercuri, 5 octombrie 2016, orele 19:00
tranzit.ro/ Cluj,
Str. Brassai Sámuel, nr. 5
Miercuri ne adunăm pentru a discuta despre situaţia tot mai îngrijorătoare a chiriilor din Cluj şi despre ce putem face pentru a adresa această problemă.
Suntem un grup de oameni cărora le este tot mai greu să rămână în Cluj din cauza creşterii preţurilor chiriilor. Clujul a devenit orașul cu cele mai scumpe chirii din țară; este cam la acelaşi nivel cu Budapesta, dar aici venitul mediu este mai mic. Considerăm că situaţia actuală nu este una corectă şi trebuie într-un fel sau altul schimbată.
Vrem să ne povestim experienţele, să discutăm despre cum s-a ajuns aici și să vedem ce putem face împreună în această privinţă. Dacă ești nemulțumit/ă de ce se întâmplă pe piața chiriilor, hai alături de noi!