Shelter for collective dreaming / Adăpost pentru vremuri incerte
Sâmbătă, 8 noiembrie 2025
11:30 – 17:30
Comunitatea Intrarea Primăverii din Siliștea Snagovului:
-Stația experimentală de cercetare pentru artă și viață
-ASK (Amaranth Seed Kollective/ Colectivul seminței de amarant)
-Fundația Trei frasini/Three Ashes
Programul zilei:
11:30-12:30 – Prezentarea intervențiilor artistice realizate în cadrul proiectului, de către membrii ASK: Dan Vezentan, Mihai Mitran, Mihaela Moldovan, Atelier Ad Hoc (Daria Oancea & George Marinescu), Eduard Constantin
12:30-14:30 – Prezentări Mădălina Brașoveanu, Dan Perjovschi, Szilard Miklos, urmate de o discuție moderată de Raluca Voinea
14:30-15:30 – Prânz pregătit de Diana Voicu
15:30-17:30 – Prezentare și discuție cu Ștefan Rusu
Mădălina Brașoveanu (Oradea): A lucra în natură, cu natura
Acțiunile și intervențiile în natură ale grupului MAMŰ din Târgu-Mureș au reprezentat o extensie și, după sistarea seriei de expoziții din holul Teatrului Studio, un substitut al activității expoziționale a artiștilor. Intervalul cuprins între finalul anului 1981 și toamna anului 1983 a reprezentat pentru grupul MAMŰ perioada în care ambientul natural a oferit unicul cadru de manifestare creativă colectivă a artiștilor, locul predilect pentru acțiunile lor în natură fiind Dâmburile Umede (Vizeshalmok), situate în vecinătatea orașului Târgu-Mureș.
Efemeritatea, integrarea nonagresivă în ambientul natural și legătura inextricabilă cu locul în care au fost făcute trebuiau să caracterizeze intervențiile lor în natură, în accepțiunea artiștilor. Totuși, nu preocupările ecologice stăteau la baza acestor manifestări. Artiștii tratau ambientul natural ca pe un spațiu de galerie sau ca pe un spațiu de atelier extinse, așa cum tratau toate celelalte spații în care au întreprins diferite tipuri de acțiuni. În natură, acțiunile lor beneficiau de un mediu cu care conlucrau, în care nonpermanența / dematerializarea obiectului de artă se putea petrece ca proces natural, relația particulară dintre forțele naturii care distrug și își integrează produsul artistic fiind unul dintre aspectele principale care le ocupa atenția.
Dan Perjovschi (Sibiu): Acțiunea „Copac”
Una din modalitățile de a scăpa de cenzură, în anii '80, era să ieși din oraș și să faci în natură ce-ți trecea prin cap.
Szilard Miklos (Sfântu Gheorghe): Festivalul de performance AnnART
Festivalul Internațional de Performance AnnART (1990–1999) a fost organizat de zece ori în apropierea lacului Sfânta Ana, format într-un crater vulcanic din Munții Ciomad. Locația are o încărcătură simbolică și istorică pentru Ținutul Secuiesc, având mai multe legende despre formarea lacului, fiind de asemenea un loc de pelerinaj, un punct de întâlnire pentru mișcarea turistică pornită din anii 1920 și un loc de întâlnire al tineretului din toate regiunile Transilvaniei, de-a lungul anilor. În timp ce mai multe generații se întâlneau acolo, își explorau sentimentul de comunitate fie prin învățarea cântecelor populare, fie prin muzica culturii pop, fie pur și simplu se retrăgeau din oraș în acest peisaj ascuns, locația este declarată astăzi rezervație naturală, nu mai permite scăldarea, iar campingul a fost treptat îndepărtat din jurul lacului. Prezentarea va introduce câteva aspecte ale organizării festivalului în această locație, aflată departe de infrastructura urbană, evidențiind stratificarea publicului și răspunsul artiștilor la provocarea mediului natural, precum ospitalitatea celor care și-au regăsit acolo sentimentul de libertate din anii 1990.
Ștefan Rusu (Chișinău): Arhitecturi ale supraviețuirii: Fragilități, sedimente și melancolii din jungla post-colonială
Insularitatea, ca situație geopolitică și imaginară, reprezintă punctul de întâlnire a practicii artistice și curatoriale, desfășurate între spații aparent disparate: Republica Moldova, Asia Centrală (Tadjikistan si Kârgâzstan) și Insulele Samoa din Pacificul de Sud. În termeni geopolitici, insularitatea presupune o relație structurală de dependență: insula nu este niciodată complet autonomă, ci legată de fluxuri externe de resurse, capital și ideologii. În același timp, această poziție periferică poate genera spații de rezistență, de experiment și reimaginare. Departe de centrele hegemonice, insulele devin locuri unde se testează forme alternative de comunitate, economii de subzistență, sau moduri de a locui care contrazic normele impuse de modernitatea globală. Experiența recentă în Samoa (2023–2025) a avut ca punct de plecare tensiunea dintre istoria colonială și autonomia locală, explorând modul în care memoria și practicile cotidiene interacționează cu imaginarul insular.
Astfel în Pacific, ca și in contextul mai larg al Sudului Global, putem observa cum practicile cotidiene de construcție și locuire – adăposturi improvizate, magazii, structuri temporare, spatii de locuit ușor de asamblat pentru climat tropical – funcționează nu doar ca soluții de necesitate, ci și ca modele culturale de reziliență. Aceste practici se apropie de ceea ce Achille Mbembe numește politici ale improvizației, unde comunitățile din Sudul Global transformă lipsurile structurale în resurse creative. În același timp, experiențele din Samoa aduc în prim-plan tehnicile de supraviețuire ca strategie estetică și epistemică, relevând cum comunitățile marginale transformă fragilitatea în potențial creativ. Aceste arhitecturi ale supraviețuirii sunt expresia unei adaptări continue la condițiile mediului și ale precarității socio-economice, dar și o formă de rezistență la estetica urbanismului occidental.
Atelier Adhoc (George Marinescu & Daria Oancea)
ATMOS 1: Unitate speculară de teren
ATMOS 1 este un spațiu de contact între oameni, sol și atmosferă.
Dispozitivul funcționează ca o unitate mobilă, amplasată temporar pe teren deschis, creând spațiu pentru multiple scenarii de învățare și schimb.
Structura telescopică susține o membrană textilă speculară — un material utilizat atât în agricultură, cât și în cercetarea spațială — capabil să reflecte lumina solară și să genereze umbră.
O mânecă de vânt plasat în vârful structurii măsoară și relevă mișcarea și intensitatea curenților de aer, acționând ca un semnal vizibil al forței atmosferice.
Prototipul funcționează ca o resursă colectivă pentru activități de cercetare și învățare în exterior, devenind un instrument comun pentru explorarea și înțelegerea locului.
Dan Vezentan
Culegǎtorul de ploaie este o instalație arhitecturală din lemn inspirată de forma vâltorii – un mecanism tradițional folosit pentru spălarea țesăturilor în apele repezi de munte. Este concepută ca un spațiu deschis publicului, unde vârtejul devine un catalizator pentru întâlniri, idei și experiențe artistice. Structura semi-îngropată se transformă într-un amfiteatru ce poate găzdui performance-uri, sesiuni de discuții, audiții sonore sau întâlniri comunitare. În același timp, instalația are și o dimensiune ecologică concretă – forma ei canalizează apa de ploaie, colectând-o într-un bazin central de captare montat sub nivelul scenei. Mișcarea turbionară a apei din vârtej se transferă astfel într-un flux de idei, senzații și experiențe.
Eduard Constantin
Shelter 4.0
Adăpostul este al patrulea într-o serie de obiecte/intervenții cu caracter utilitar și realizate prin ateliere practice în colaborare cu localnici, colegi sau copii. Primul a fost construit împreună cu un grup de adolescenți, în pădure lângă Ocolul Silvic, folosind crengi găsite la fața locului și rămas în folosința pădurarilor. Al doilea a fost în Bechet, zonă de pe harta deșertificării din sudul României, unde adăpostirea de soare îi dădea scopul primar. Pe al treilea l-am realizat în Indonezia, împreună cu un artist și fermier local, din bambusul aflat acolo la discreție. Ideea de adăpost pentru odihnă în timpul orelor când căldura era mult prea presantă precum și mobilitatea permisă de materialele ușoare, au făcut ca structura să poată fi încă folosită de către localnicul care a contribuit la construcția sa și căruia i-a fost donată la finalul expoziției.
Toate aceste experiențe anterioare au adăugat motivații și elemente structurale Adăpostului 4.0, care la Siliștea Snagovului a fost gândit după experiențe intense de lucru în câmp vara, unde umbra este printre cele mai dorite elemente. Construcția este aici multifuncțională, oferind loc de odihnă pentru o persoană, umbră pentru 5-6 persoane, posibil loc de birou mobil sau alte utilizări în funcție de necesitățile comunității de la și din jurul Stației de cercetare.
Mihaela Moldovan
Vise suspendate
În contextul proiectului „Adăpost pentru vremuri incerte”, desfășurat lângă București, am creat o instalație compusă din câteva hamace neconvenționale din fibre textile. Fiecare piesă este unică, colorată intens și presărată cu „țepi”, sugerând forme organice inspirate de plante reziliente precum ciulinul sau cactusul– plante care știu să supraviețuiască acolo unde umbra lipsește.
Fragmentele anatomice și vegetale, împreună cu țepii din coliere de plastic inspirate din acest peisaj arid al Bărăganului, vorbesc despre corpurile expuse și totodată despre nevoia de protecție, despre un refugiu provizoriu și necesar.
Hamacele, ca în lucrările mele anterioare, rămân simboluri ale pauzei și refacerii: dantele suspendate din sfori industriale, spații fragile dar rezistente, locuri în care corpul și gândul își recuceresc timpul. În cadrul acestui „adăpost”, ele se transformă în structuri de meditație și supraviețuire, o oază de prietenie și comunitate, unde culorile devin limbaj comun și aerul se umple de liniște.
Mihai Mitran
Audiotelescop (Volbura Sunetelor) este o instalație de ascultare colectivă care are loc în replica unei vâltori de apă. Spațiul, imaginat* ca mijloc de colectare a apei pluviale și loc de socializare, devine în acest proiect un loc al imersiunii auditive. Fluxul audio înregistrat în mai multe zile în aria din jurul Siliștea Snagovului conține memoria locurilor, colectată în timp, din păduri, pe lac, câmpuri, în sat, în jurul și perimetrul Stației de Cercetare. Acesta se amestecă pe timpul audiției cu sunetele prezentului, fluxul viu: foșnetul vântului, cântecul păsărilor, zgomotele satului, pașii/vocile trecătorilor, respirația celor prezenți. Astfel, spațiul devine un mixer analog obținut prin suprapunerea dintre memoria sonoră și realitatea imediată. Întâmplarea - element esențial în gândirea lui John Cage - este compozitorul invizibil al experienței. Prin atenție și receptivitate, fiecare ascultător decide, conștient sau nu, care sunet/gând/percepție stă în prim-plan și ce se pierde în fundal. Ascultarea se transformă în act de curatoriere interioară, o formă de visare colectivă, în care timpul și spațiul se răsucesc. Momentul însuși devine instrument.
*de către artistul Dan Vezentan
Producție: Atelier Ad Hoc Comunitate (George Marinescu and Daria Oancea), Dan Vezentan, Eduard Constantin, Mihaela Moldovan
Curatoriat și management: Adelina Luft, Maria Mora, Raluca Voinea
Documentare: Nicoleta Moise și Andrei Becheru
Parteneri: Facultatea de Arhitectură de Interior (Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu), Institutul Italian de Cultură din București, OAR (Ordinul Arhitecților din România)
Program cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional
Programul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul programului sau de modul în care rezultatele programului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
