Duminică, 5 septembrie 2021, la Câmpul Cetății, județul Mureș, s-a încheiat prima ediție a Școlii de vară ”Ecologii ale emancipării” organizată de tranzit. ro/Cluj și destinată în principal liceenilor din anii terminali și studenților de la facultățile socio-umane.
Având o durată de 5 zile (1-5 septembrie), școala și-a propus să ofere și să întrețină un spațiu propice pentru discuții teoretice educaționale și amicale asupra unora dintre cele mai relevante și recente perspective de cercetare din științele sociale, poziționate ca tot atâtea resurse de critică politică a lumii prezente.
Tema ediției din acest an, ”Ecologii ale emancipării” și-a propus să urmărească ce fel de relație există între diferitele sisteme și subsisteme ale modernității și componentele sau locuitorii lor, și în ce măsură se poate concepe și articula o formă a acestei relații care să fie totodată politic emancipatoare dar și dezirabilă și realistă din punct de vedere ecologic.
Programul propus a fost structurat în jurul a două conferințe/prelegeri în fiecare zi, susținute de tineri specialiști și universitari din domenii diverse precum teoria literară, istoria ideilor, cinema, științe sociale, filosofie și media.
Participanți: Adriana Stan, Ștefan Baghiu, Liri Chapelan, Radu Toderici, Attila Szigeti, Dana Domșodi, Andrei Nae, Costi Rogozanu, Adela Hâncu, Christian Ferencz-Flatz, Alex Cistelecan, Alex Sava, Mihaela Ceban, Noemi, Zajzon, Augusta Solomon, Zaha Vlad, Ruxandra Gidei, Teoma Farmatu, Cătălin Chirilă , Balanescu Bianca, Maria Marinache, Emanuel Lupascu Dobos, Tamas Janos, Ioan Coroama, Mihnea Popescu, Anca Birnoiu, Cosmin Osaci, Paul Catalan, Denise Fratila, Mircea Vlad, Sorana Constantinescu, Anca Martin, Cătălina Stanislav, Raluca Manolescu, Dora Constantinovici, Attila Tordai-S.
O scurtă trecere în revistă a subiectelor abordate:
• miercuri, 1 septembrie, Adriana Stan (Institutul Sextil Pușcariu, Cluj-Napoca) a prezentat receptarea poststructuralismului francez în cultura română înainte și după 1989 iar Ștefan Baghiu (ULBS Sibiu) a vorbit despre trecerea de la realismul socialist la realismul capitalist
• joi, 2 septembrie, Liri Chapelan (UNATC București) a făcut o incursiune în ecocritica de film iar Radu Toderici (UBB Cluj-Napoca) ne-a prezentat tipurile de critică anticapitalistă din istoria cinemaului
• vineri, 3 septembrie, Attila Szigeti (UBB Cluj-Napoca) ne-a oferit o privire de ansamblu asupra posibilelor răspunsuri de stânga la criza climatică iminentă, iar Dana Domșodi (UBB Cluj-Napoca) a vorbit despre imaginarul istoric al științelor sociale
• sâmbătă, 4 septembrie, Andrei Nae (Universitatea București) a oferit o privire de ansamblu asupra politicii structurilor narative din jocurile video iar Costi Rogozanu (jurnalist independent) a făcut o istorie a presei românești între ONG-uri și fake news
• duminică, 5 septembrie, Alex Cistelecan (UMFST Târgu-Mureș), Adela Hâncu (Societatea Română de Fenomenologie) și Christian Ferencz-Flatz (UNATC București) au vorbit despre transformările și problematica filosofiei în România comunistă, iar Alex Sava (UBB Cluj-Napoca) despre criza climatică și politicile Uniunii Europene
Școala de vară ”Ecologii ale emancipării” a fost coordonată de Alex Cistelecan și Attila Tordai-S.