english/
tranzit.org/

tranzit.ro/ bucurești/ cluj/ iași/ sibiu/

Stația experimentală de cercetare pentru mediu, tehnologie și societatea viitorului

Martie 2018 – Decembrie 2019

tranzit.ro/ București
Str. Gazelei 44, sector 4

În cei 5 ani de la înființarea sa, tranzit.ro/ București a funcționat într-un ritm accelerat, în care cu cât banii și resursele se împuținau, cu atât presiunea de a produce – evenimente, discurs, obiecte, atmosferă, atenție – creștea, cu cât amenințarea cu non-existența devenea mai prezentă și poziția artiștilor în societate mai precară, cu atât insistența pe prezență și pe revendicarea drepturilor acestora era mai necesară, cu cât spațiile publice în care să poată fi manifestată o conștiință critică dispăreau, cu atât mai importantă devenea păstrarea unui astfel de spațiu. Refugiu, loc de întâlnire, de discuții, de producție, de expunere, de regrupare, spațiul tranzit.ro din București a îndeplinit toate aceste roluri (așa cum le-au îndeplinit și spațiile tranzit.ro din Cluj și din Iași). Lucrurile s-au schimbat însă între timp. Spațiile culturale, artistice și de activism civic și social sunt poate nu mai multe dar mai clar definite, strategiile sunt mai bine țintite și mai puternice, alianțele nou apărute sau în curs de a se forma au mai multe șanse de a face auzită o voce colectivă. Este vocea unei comunități care se zbate să supraviețuiască și în același timp să contracareze un context în care neoliberalismul, neolegionarismele, revizionismul ignorant, habotnicia și naționalismul adâncesc fracturile dintr-o societate și așa secătuită de speranță. tranzit.ro/ București rămâne în continuare solidar cu această comunitate și deschis către ea, continuând în același timp proiectele pe termen lung și colaborările deja începute. Însă pentru moment se retrage din sfera producției în cea a reflecției, propunându-și să exploreze și să experimenteze în afara agendelor dictate de un context panicard și retrograd.

În următorii doi ani, tranzit.ro/ București va continua mai susținut direcțiile deschise din 2014 prin programul „/ Natural” și se va construi în jurul unei Stații experimentale și internaționale de cercetare, unde vor fi abordate teme precum impactul schimbării climatice, rolul emancipator al tehnologiei în viața de zi cu zi precum și critica instrumentalizării acesteia în scopuri comerciale sau de supraveghere și control, proiecțiile asupra unei societăți a viitorului mai puțin distopice și mai juste, și altele, dintr-o perspectivă artistică și pluridisciplinară îndreptată împotriva obscurantismului ce pare a fi curentul dominant al prezentului. Simbolic, o stație conotează și o oprire, fie ea și temporară, o oprire necesară mai ales atunci când tranziția/ tranzitarea își pierd sensul în absența unei destinații.

Mai multe module de cercetare vor fi organizate în cadrul acestei Stații. Pe lângă acordarea de timp și spațiu pentru cercetare și experimentare, acestea se vor concretiza în diferite forme, de la seminarii, expediții artistico-științifice, baze de date la expoziții sau publicații.

Primul astfel de modul pornește de la Grădina Tranzit, un proiect al tranzit.ro/ București care s-a dezvoltat organic în ultimii 5 ani, cu o viață paralelă celei artistice a instituției dar ajungând în timp să o influențeze pe aceasta și să se impună ca o trăsătură importantă de identitate a spațiului din Strada Gazelei. Astfel, o parte dintre artiștii implicați în grupul de permacultură al Grădinii Tranzit și al căror interes se extinde în zona științelor naturale și conexe vor constitui nucleul de pornire al modulului de cercetare Amborella*, dedicat speciilor botanice (pe cale de dispariție sau (re)apariție, specii native vs. cele exotice, specii invazive, reziliente, comestibile sau doar imaginare). Aceștia sunt: Anca Benera & Arnold Estefan, Athena Dumitriu, Claudiu Cobilanschi & Iulia Toma, Dana Andrei & Sorin Popescu, Daniela Pălimariu, Kiki Mihuță, Olivia Mihălțianu & Stoyan Dechev, Raluca Popa, Simona Dumitriu & Ramona Dima, V.Leac, Vilmos Koter, Vlad Basalici. Cercetarea lor, urmând interesele și practica fiecăruia, va fi însoțită de alte evenimente pe această temă, implicând și alți invitați din diferite domenii și contexte.

Pe parcurs, mai multe module vor fi inițiate pe temele de mai sus, urmând a fi anunțate pe măsură ce se desfășoară.

Echipa Stației: Raluca Voinea, Iuliana Dumitru, Edi Constantin

Între primii parteneri strategici ai Stației se numără:
Centrul de cercetare pentru studiul calității produselor hortiviticole și a substanțelor utile din plante, din cadrul Facultății de Horticultură București
Laboratorul de Analiză și Prelucrarea Imaginilor (LAPI), din cadrul Universității Politehnice București
Centrul Ceh București
Revista Zeppelin
Post/h/um. Jurnal de studii (post)umaniste
LevArt, Levanger, Norvegia, prin proiectul Park și The Black Cube, Oslo, Norvegia

Pentru informații suplimentare puteți scrie pe adresele iuliana.dumitru@tranzit.org sau raluca.voinea@tranzit.org.

Partenerul principal al tranzit.ro este Fundația ERSTE.

*Amborella trichopoda este o plantă pe care sistematiștii o încadrează prin analiza filogenetică molecular aproape de baza liniei ancestrale a plantelor cu înflorire.

Fumaria schleicheri, Grădina Tranzit, 2017
Foto: Iuliana Dumitru