Andrei Morari,
Vernisaj: Miercuri, 10 iunie 2026, ora 17.00
Expoziție deschisă: 10 iunie – 11 iulie 2026
@tranzitiasi, Strada Sf. Atanasie 25, Iași
Cinematografia sovietică de la începutul secolului XX a dezvoltat una dintre cele mai ambițioase teorii ale filmului documentar. Vertov considera că aparatul de filmat este un dispozitiv „mai perfect decât ochiul uman, pentru explorarea fenomenelor vizuale haotice care satureaza spațiul” — nu doar înregistrând realitatea, ci dezvăluind-o. Cadrele neplanificate, actorii neprofesioniști, camera ascunsă — erau instrumente de revelare a adevărului, legate de un scop politic. „Nu filmare ascunsă de dragul ei”, scria Vertov, „ci pentru a arăta oamenii fără mască, fără machiaj, pentru a-i surprinde cu ochiul camerei într-un moment de non-actorie.” Imaginea era menită să servească un argument istoric.
Critica postmodernă a contestat această idee, arătând că fiecare imagine este modelată de cel care o realizează — de formația sa, de convingerile sale și de condițiile sociale în care trăiește. Pasolini, în „Cinematografia poeziei”, a spus-o limpede: „alegerea spontană a imaginilor de către regizor este inevitabil determinată de viziunea sa ideologică și poetică asupra lumii în acel moment.” Ceea ce apare pe ecran nu este o fereastră către realitate, ci un mod particular de a o vedea.
Această expoziție este rezultatul unui experiment situat între aceste două idei. Dima a fost realizat folosind metode împrumutate de la avangarda timpurie — fără scenariu, fără regie, fără montaj — însă fără certitudinea care îi anima pe pionieri. Lucrarea nu pretinde un acces privilegiat la adevăr și nu propune niciun mesaj politic. În schimb, acceptă că ceea ce arată este inseparabil legat de experiența, relațiile și împrejurările celui care a făcut-o.
Poate că tocmai această onestitate este cea care permite ca abordarea documentară să rămână semnificativă astăzi. Observația lipsită de o agendă tot înregistrează — excluderea, tăcerea, inegalitatea. Realitatea, se pare, vorbește de la sine.
Limbajul cinematografiei se schimbă mereu. „Cinematografia nu este reflectarea realității”, scria Godard, „ci realitatea reflectării” — un îndemn să ne amintim că, mereu, căutarea unor forme noi este și o căutare a unor moduri noi de a vedea. Pentru mine, acest experiment este o încercare de a transforma laturile invizibile, ascunse, ignorate ale vieții în ceva ce merită privit: o lucrare care ar putea îndemna la reflecție și, poate, la puțin mai multă deschidere față de cei cărora rareori li se dă cuvântul.
Andrei Morari, 25 de ani, student al Facultății Multimedia din cadrul Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău; membru al cooperativei editoriale Iskra și al colectivului 3rdSpace Studio din cadrul centrului cultural Muzeul Zemstvei. Cu o vastă experiență în activitatea culturală, domeniile sale de interes includ samizdatul, muzica experimentală, cinematografia și fotografia. Ca student la programul Regie de Film și Televiziune, Andrei a realizat mai multe proiecte care servesc drept studii ale anumitor grupuri sociale din Republica Moldova.
Acesta este un proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN). Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
Co-organizat de Asociația 1+1 în parteneriat cu tranzit.ro/ iași și HDK-Valand Academy of Art and Design, inițiativă asociată a Centre for Art and the Political Imaginary (CAPIm).
Partenerul principal al tranzit.ro este Fundația ERSTE.
