Un eveniment ce însoțește rezidența la București a studenților de la programul de master St. Joost Den Bosch, Olanda (organizată de Bucharest Air)
12 & 13 aprilie 2014
tranzit.ro/ București, Str. Gazelei, nr. 44, sector 4
Atelierul este deschis pentru cei interesați să participe; înscrierile se pot face pe email: ioana.diez@gmail.com (Ioana Gheorghiu).
Artă și reciprocitate este un atelier propus și coordonat de Erik Hagoort, un atelier practice ce își propune să exploreze reciprocitatea în practica artei sociale. Scopul este acela de a dezvolta o sensibilitate pentru dinamica reciprocității, în cadrul a trei sesiuni: Teorie > Practică > Joc
- Ce este reciprocitatea? Cum funcționează ea? Care îi este dinamica?
- De ce reciprocitatea atrage atât de mult artiștii contemporani?
- Își țin cu adevărat practicile de artă socială promisiunea de reciprocitate?
- Sunt practicile de artă socială capabile să interogheze, critice sau să conteste reciprocitatea? Și dacă da, cum?
Erik Hagoort (n. în 1962, stabilit în Olanda) este teoretician, curator și predă la cursul de master în arte frumoase la Academia de Artă și Design St. Joost din Den Bosch/ Breda, Olanda.
Programul de doi ani de master în arte frumoase la AKV/ St. Joost sprijină artiștii care își propun să-și adâncească practica artistică.
Bucharest Air, înființată în 2010 funcționează ca o organizație non-profit, condusă și coordonată de artiștii Tudor Bratu, Alice Gancevici, Remus Puscariu și Ioana Gheorghiu. Bucharest Air urmărește să genereze și să mențină o platformă de înaltă calitate pentru schimburile culturale în București.
http://akvstjoostmfa.wordpress.com/
www.bucharestair.com