english/
tranzit.org/

tranzit.ro/ bucurești/ cluj/ iași/ sibiu/

Arhiva Queer la Iași

19 noiembrie 2018, orele 19:00

tranzit.ro/ Iaşi
Str. Al. Lăpuşneanu, nr. 7-9

Pe data de 19 noiembrie 2018, am găzduit lansarea Arhivei Queer Adrian Newell Păun.

Arhiva Queer Adrian Newell Păun este un proiect unic în România, care-și propune să ofere publicului larg și specializat acces la documente unice din istoria queer a României.

De-a lungul ultimelor decenii, activistul Adrian Newell Păun a adunat sute de documente pe subiectul LGBTQ. Fie că vorbim despre postere și broșuri, despre mențiuni în presa internațională, despre reviste produse de comunitatea queer, arhiva reprezintă o resursă inestimabilă care sistematizează o istorie ascunsă a unei comunități care încă se luptă pentru recunoaștere.

Echipa MozaiQ a lucrat intens pentru a digitaliza Arhiva Queer Adrian Newell Păun, a sistematizat conținutul arhivei pentru a o face accesibilă tuturor celor care doresc să folosească materia primă pe care o propunem pentru a creiona discursuri alternative, inclusive, cu privire la istoria ultimelor decenii.

Evenimentul face parte din proiectul „Arhiva Queer Adrian Newell Păun”, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Eveniment organizat cu sprijinul partenerilor tranzit.ro/ Iași și Rise OUT.