english/
tranzit.org/

tranzit.ro/ bucurești/ cluj/ iași/ sibiu/

DREPTURI, LIBERTĂȚI, PRIVILEGII

Martie – August 2018

Noa Treister, Cristina David, Valentin Cernat & Mihai Șovăială, Vladimir Us, Mona Vătămanu & Florin Tudor, Ștefan Rusu, Jens Haaning, Ovidiu Gherasim Proca, Miki Branişte, David Schwartz, Ionuţ Tudor, Andrei Timofte, Marius Alexandru Dan, Alexandru Ţîrdea, Dan Acostioaei

tranzit.ro/ Iaşi
Str. Al. Lăpuşneanu, nr. 7-9

DREPTURI, LIBERTĂȚI, PRIVILEGII este un proiect cultural transdisciplinar, realizat în Iași, cu contribuția unor artiști, teoreticieni sau cercetători locali și internaționali. Prin metode specifice artei contemporane (expoziții, rezidențe, prezentări și discuții, cercetare artistică) sau dezbaterii publice umanist-sociale (seminarii, prezentări, interviuri), DREPTURI, LIBERTĂȚI, PRIVILEGII propune o investigație culturală ce contribuie la problematizarea conceptelor de drepturi şi proprietate (drepturile majorității naționale – suveranitatea; drepturile minorității naționale – auto-determinarea și autonomia culturală; drepturile de imigrare pentru mișcarea liberă; dreptul la viața – refugiați; drepturile de gen; dreptul la exprimare și la informare, drepturile de proprietate fizică și intelectuală; precum și drepturile muncii; dreptul la locuință și la educație).

Ca lucrători culturali și reprezentanți ai clasei de mijloc suntem de multe ori în poziţia de a cerceta, prezenta sau reprezenta anumite grupuri de interese ca grupuri marginalizate, uneori fără a cunoaște conceptele și ideologia în care suntem angajați, deși accepțiunea generala este că suntem iluminați din punct de vedere politic și social.

DREPTURI, LIBERTĂȚI, PRIVILEGII facilitează mobilitatea ideilor și gândirii artistice şi teoretice prin intermediul momentelor de discuții facilitate de două seminare teoretice (Privilegii și identități: Drepturi şi proprietăţi), concepute și coordonate de activista Noa Treister precum și prin organizarea a două expoziții de artă contemporană cu participarea artistelor și artiștilor Cristina David, Valentin Cernat & Mihai Șovăială, Vladimir Us (Drepturi), Mona Vătămanu & Florin Tudor, Ștefan Rusu (Proprietate). Proiectul va include o rezidență de cercetare a artistului Jens Haaning (Danemarca) dar și prezentarea lui Ovidiu Gherasim Proca Mitul politic al proprietății intelectuale. De ce este atât de dăunător?.

Program:

1 aprilie – 15 iunie 2018: Rights/Drepturi, expoziție de grup cu Cristina David, Valentin Cernat & Mihai Șovăială, Vladimir Us

Mai 2018: Mitul politic al proprietății intelectuale. De ce este atât de dăunător?, prezentare de Ovidiu Gherasim Proca

1-5 iunie 2018: Rights/Drepturi, seminar coordonat de Noa Treister

19-24 iunie 2018: Property/Proprietate, seminar coordonat de Noa Treister

19 iunie – 19 august, 2018: Property/Proprietate, expoziție de grup cu Mona Vătămanu & Florin Tudor, Ștefan Rusu

Curatoriat de: Livia Pancu și Florin Bobu

Identitatea vizuală a proiectului Drepturi, Libertăți, Privilegii este derivată din cea a The Glitter(y) and the Misery of the European Middle Classes (Strălucirea și nefericirea claselor de mijloc europene), un proiect realizat de tranzit.ro/ Iași in 2017 și curatoriat de Nebojša Milikić, Livia Pancu și Florin Bobu.

Proiectul DREPTURI, LIBERTĂȚI, PRIVILEGII este organizat de 1+1 în colaborare cu tranzit.ro/ Iași, Asociația Oberlicht Chișinau și Universitatea de Arte George Enescu Iași și este cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.