english/
tranzit.org/

tranzit.ro/ bucurești/ cluj/ iași/ sibiu/

tranzit Iași: Periferie. Istorie. Artă Contemporană 2020-2021

Din august până în decembrie 2020, proiectul multianual tranzit Iasi: Periferie. Istorie. Artă Contemporană a continuat cu o rezidență a artistei din București, Cristina David, precum și a artistilor din Chișinau/ Iași, Elena Bonta și David Bonta.

În timpul rezidenței sale, Cristina David a început cercetarea în privința felului în care poate fi mărit numărul de școli care să poarte numele unor femei, luând în considerare faptul că un număr copleșitor de cadre didactice sunt femei. “În județul Iași există 606 instituții de învățământ preuniversitar de masă (incluzând grădinițe, școli primare, școli gimnaziale, colegii, licee, școli tehnice, școli speciale, etc). Dintre acestea, 109 sunt denumite după numele unor bărbați și 492 au ori un număr în loc de denumire ori împrumută numele satului sau comunei în care se află. Doar 5 aduc omagiu unor femei prin denumirea aleasă (Carmen Silva, Sf. Paraschiva, Elena Cuza, Otilia Cazimir și Veronica Micle). Prin urmare, s-a luat legătura cu directori/are ale unora dintre cele 492 de instituții de învățământ, în speranța că vor putea fi materializate demersurile pentru a schimba numele unei școli. Din acest moment, va fi oferit un sprijin constant pentru a se asigura succesul acestui gest administrativ." (Cristina David)

Elena Bonta și David Bonta sunt invitați la Iași să inițieze o cercetare în arhiva de proiecte realizate începând cu anul 2012, până în prezent. Elena Bonta (Chirila) (n. 1999) este o artistă vizuală originară de la Chișinău, unde a studiat grafica la Colegiul de Arte Plastice „Alexandru Plămădeală”. Începutul practicii sale artistice s-a bazat pe colaborarea cu Asociația Tinerilor Artiști Oberliht în proiecte culturale în și despre spațiul public, precum Edu-Art, Fațade Publice, Zilele Spațiului Public, Apartamentul Deschis. Temele care îi domină interesul sunt feminismul, crizele lumii contemporane, schimbarea climatică, provocările tinerilor într-o lume capitalistă, arhitectura modernist-socialistă în Europa de Est. Acum este studentă la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași, România, din dorința de a însuși animația ca metodă de exprimare în proiectele artistice viitoare. David Bonta (n. 1997) este un artist născut în Chișinău, Moldova. Acolo a studiat pictura la Colegiul de Arte Plastice „Alexandru Plămădeală” și Istoria și Teoria Artelor Plastice la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice. Activitatea sa artistică este puternic marcată de lucrul în cadrul Asociației Tinerilor Artiști Oberliht, de unde pornește interesul său pentru arta contemporană, spațiul public și cultura ca bun comun. Creația sa, la intersecția dintre metodele tradiționale, cele digitale și cercetare, este inspirată de teme interdisciplinare precum interacțiunea oamenilor cu orașul post-socialist, conservarea patrimoniului arhitectural, activismul civic și arta politică. În prezent studiază grafica la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași.

Proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.