tranzit.ro/ bucurești/ cluj/ iași/ sibiu/

Ultimul specimen al Hyophorbe amaricaulis, numit și „cel mai singur palmier din lume”, spre deosebire de alți ultimi reprezentanți ai unor specii pe cale de dispariție, nu a avut un nume personalizat. Până astăzi. A denumi înseamnă a poseda, spune scriitoarea Jamaica Kincaid, cu toate astea colonizatorii care au întâlnit insula Mauritius (unde Hyophorbe amaricaulis poate fi văzut astăzi în cușca lui dintr-o grădină botanică) nu au reușit, ca de altfel peste tot în lume, să posede mai mult decât propria lor ambiție pentru putere și bogăție, cuplate cu apetitul pentru crimă și distrugere. Ei au cartografiat, au raportat, desenat, descris și etichetat majoritatea speciilor pe care le-au găsit, dar nu au fost în stare să se educe în a salva aceste specii de la extincție.

Reprezentarea lui Hyophorbe amaricaulis, HYO „al nostru” va fi alături de noi o vreme, însoțind proiectele noastre (încă nerealizate) și ambițiile noastre (sau mai degrabă lipsa lor). Rolul lui este să ne reamintească de starea critică în care se află mare parte din planetă astăzi, fără însă a dilua responsabilitatea pentru această stare, îndreptând-o acolo unde aparține. HYO este emblema imaginarului tropical care a atras predatorii albi către traversarea mărilor, în căutarea paradisurilor „neatinse”. Este același imaginar care a condus la crearea grădinilor botanice de la tropice: surse de mirodenii și lemne de construcție, care să ajute la păstrarea dominației, precum și teritorii de experimentat, unde speciile endemice și cele introduse au ajuns să coexiste în cele mai puțin probabile proximități. Acest imaginar cultivat a stimulat și construirea serelor și oranjeriilor în locurile de origine ale colonizatorilor, în nordul Europei, acolo unde sub domurile de sticlă aceștia puteau visa la colțurile îndepărtate și însorite unde nefericirea e mai puțin patetică (la misère serait moins pénible au soleil).

În ultima vreme în București se dezvoltă o climă cu tendințe tropicale. Un gândac „african” a invadat deja de câțiva ani culturile de tomate (probabil un refugiat climatic), cicadele pot fi auzite pe tufele de rosmarin care supraviețuiesc cu succes iernilor, locuitorii se specializează în a crește avocado alături de mărar, iar omniprezentul ailanthus este un surogat pentru palmieri, care încă nu cresc în aer liber. Continuând această direcție, unii primari construiesc sere exotice, în care plante scumpe sunt aduse fără nicio cunoaștere și fără a fi puse în grija unui personal specializat, condamnate astfel să moară repede și să fie înlocuite cu altele. Exemplul suprem este al unui primar din alt oraș sudic din România, care s-a sustras justiției evadând la tropice – de ce să te mai încurci cu simularea când poți avea parte de experiența reală?!
La marginea Bucureștiului un complex de băi termale își invită clienții atent selectați să atingă visul comun românesc de a se plimba în halat de baie cu un cocktail colorat pe sub frunzele mari de palmier. Iar gâdilarea imaginației tropicale a localnicilor nu este doar specificul minților orientate către business din secolul 21, după cum ne amintește publicitatea din anii timpurii ai tranziției, precum reclamele faimoase la sucul Tropicana sau la săpunul Palm-olive.