english/
tranzit.org/

tranzit.ro/ bucurești/ cluj/ iași/ sibiu/

Un ghid de plante medicinale

Prezentare de Ovidiu Bojor

Oranjeria Tranzit prezintă:

Un ghid de plante medicinale
Prezentare de Ovidiu Bojor


Joi, 24 noiembrie 2016, orele 19:00

tranzit.ro/ București
Str. Gazelei nr. 44, sector 4

“Cercetând lucrările mai vechi de etnobotanică, am găsit cel puțin 5000 de denumiri populare pentru cele 3600 de specii care cresc în spațiul nostru geografic. Fără să vorbim de fitoterapeuții din Antichitate, cercetătorii – botaniști și sistematicieni – din secolele al XVII-lea – al XIX-lea au rămas surprinși de cunoștințele botanice ale populației rurale și mai ales de diferențierile pe care aceasta le făcea între specii foarte apropiate din punct de vedere botanic.

Dacă în urmă cu mulți ani populația rurală, în special cea din zonele colinare si montane, cunoștea numeroase plante, astăzi puțini oameni (și îndeosebi dintre cei tineri) mai știu să deosebească un Mușețel bun de unul fără proprietăți terapeutice sau un Vâsc bun de unul toxic.”

Ovidiu Bojor este academician și fitoterapeut, membru al Academiei de Științe Medicale și al Academiei de Arte şi Ştiinte din SUA. A condus patru expediţii în Himalaya și altele în Afganistan şi în Africa (Ruanda, Tanzania, Uganda, Burundi şi Botswana), iar în 1984 şi 1985 a predat cursuri de specialitate la Kathmandu, în Nepal. În 1985 a condus şi a sponsorizat prima expediţie româno-nepaleză în Himalaya, pentru cucerirea Vârfului Gurja Himal, de 7.165 de metri, pe un traseu în premieră. A lucrat ca expert al Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială şi este membru al Societăţii Naţionale de Geografie din SUA. A publicat ca autor sau coautor peste 200 de lucrări ştiinţifice şi a semnat mai mult de 30 de tratate de specialitate şi cărţi de informare ştiinţifică. Este deţinătorul a peste 40 de brevete de invenţie, majoritatea aplicate în cercetare şi în producţie, două dintre ele fiind medaliate cu aur şi argint la saloanele internaţionale de invenţii de la Geneva și București.

Prezentarea face parte din programul „/ natural”, dezvoltat de tranzit.ro/ București din 2014.