english/
tranzit.org/

tranzit.ro/ bucurești/ cluj/ iași/ sibiu/

JENS HAANING | Prezentare de artist

21 noiembrie 2018, orele 19:00

Fabrica de Pensule
Henri Barbusse 59-61, 400616 Cluj-Napoca

Pe 21 noiembrie, vă invităm la o discuţie între Corina Bucea şi artistul conceptual Jens Haaning.

Aşa cum ne spune GIBCA (Goteborg Biennial 2017), Jens Haaning este „unul dintre cei mai importanţi şi angajaţi critic artişti ai generației sale”, astfel încât curatorul acesteia - Nav Haq - a dedicat o secţiune întreagă practicii artistului danez. Aceasta a fost una dintre cele mai largi prezentări de până acum a operei artistului, mai ales în regiunea nordică.

Numele său ne este cunoscut celor mai mulţi/multe dintre noi din cartea “Estetica Relaţională” a lui Nicolas Bourriaud, apărută în România mai întâi pe sub mână, xeroxată şi în limba franceză, la începutul anilor 2000, iar apoi tradusă de către Cristian Nae, la editura IDEA, în cadrul colecţiei Balkon, în 2007.

De cele mai multe ori printr-o cerinţă aparent simplă, deşi dificil de realizat, Jens Haaning pune în acţiune mecanismele complexe ale relaţiilor economice şi sociale din jurul oricăror acţiuni care implică mutarea şi dislocarea - fie ea fizică sau simbolică.

El mişcă dintr-un loc în altul:
• pământ: “Reducing Europe by 1m²”, 2009, Instant Herlev Institute
• scaune: “Redistribution (London - Karachi)”, Publicness, ICA London 2003
• apă: “Gwangju – Imgingak (Water Exchange”), 2002, Pause, Gwangju Biennale, 2002, South Korea
• lumină: “Kassel – Hanoi, (Light Bulb Exchange)”, Documenta 11, 2002
• ateliere de textile: “Berliner Naherei (working title)”, Berlin Biennale, 2009
• porumbei: “Albanian Pigeons”, 2008 (2nd Biennial of Contemporary Art Thessaloniki, Thessaloniki, Grecia, 2009)
• afaceri: “ALD Carmarket Kobenhavn”, 2010 şi “Thai Body Massage”, Kunstahall Nord, 2010
• bancuri: “Turkish Jokes”, P.I.G. Public art project în Oslo, Norvegia şi “Arabic Joke”, Who Cares, Public art project by Creative Time, New York

Jens Haaning lucrează şi în colaborare cu alţi artişti, acum fiind foarte actuală colaborarea sa cu Santiago Sierra, atunci când cei doi au realizat “The Copenhagen Declaration”. Lucrarea face referinţă la Declaraţia de la Copenhaga cu ocazia World Summit for Social Development din 1995, prin care se pleda pentru eradicarea sărăciei, angajarea tuturor pe piaţa muncii şi incluziune socială. Lucrarea a fost realizată 20 de ani după semnarea acestei declaraţii.

În România, Jens Haaning a participat la Bienala Internaţională de Artă Periferic 7 din 2006 cu o lucrare nouă: “10 catalogues Periferic 7 sent to Africa / “10 cataloage Periferic 7 trimise în Africa”. Această lucrare a început prin actul de a trimite 10 seturi de cataloage ale bienalei din Iaşi, România către oficiul poștal central din Conackry, Guineea.

În 2018, Jens a revenit în România şi a realizat “Untitled (Light fitting from the House of the People, Bucharest)” / “Fără titlu (Corp de iluminat din Casa Poporului, Bucureşti)”, 2018. Dacă în 2006 a decis să priveze organizatorii de 10 seturi de cataloage ale bienalei pentru a le disloca şi a le reaşeza într-o situaţie în care acestea să nu mai poată semnifica decât inutilitatea în afara câmpului artei (acestea au fost trimise oficiului poştal central din Conakry, Guineea), în 2018, Jens Haaning a dislocat un corp de iluminat din Casa Poporului din Bucureşti pentru a-l instala permanent în spaţiul tranzit.ro/ Iaşi.

Corina Bucea este manager cultural care trăieşte şi lucrează la Cluj. Ea are o vastă experienţă în coordonarea proiectelor culturale, a producţiei artistice şi a politicilor culturale. Corina este una dintre membrele fondatoare ale spaţiului de artă şi cultură contemporană Fabrica de Pensule din Cluj, Romania, unde acum activează ca membră a bordului artistic.

Această prezentare este realizată în parteneriat cu Colectiv A din Cluj si este parte din proiectul TRECUT INCOMOD / INCONVENIENT PAST. Acesta propune o serie de intervenții culturale care examinează critic transformările sferei publice şi a politicilor memoriei în relație cu caracterul hegemonic al discursurilor capitalismului astăzi prin utilizarea unor mijloace de producție culturală dintre cele mai diverse: expoziții și proiecții de film (Harun Farocki), cercetarea artistică (Minna Henriksson şi Jens Haaning), prezentarea publică și investigația teoretică (Marius Babias şi Sezgin Boznik).

Curatoriat de Livia Pancu și Florin Bobu, proiectul TRECUT INCOMOD este organizat de 1+1 în colaborare cu tranzit.ro/ Iași, Neuer Berliner Kunstverein (n.b.k.), Centrul Cultural German Iași și este cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

“Redistribution (London-Karachi)”, 2003, în cadrul “Publicness”, ICA London, UK