english/
tranzit.org/

tranzit.ro/ bucurești/ cluj/ iași/ sibiu/

Dr. Katarzyna BIELIŃSKA-KOWALEWSKA şi Zbigniew Marcin KOWALEWSKI

Seminar // Mica burghezie ripostează: clasa de mijloc îşi arată adevărata faţă

Luni, 14 august, orele 17:00 – 20:00
Marţi, 15 august, orele 17:00 – 20:00

tranzit.ro/ Iași
Str. Al. Lăpușneanu 7-9

Proiectul „Strălucirea şi Nefericirea Claselor de Mijloc Europene” continuă în luna august cu contribuţia invitaţilor noştri: Dr. Katarzyna BIELIŃSKA-KOWALEWSKA şi Zbigniew Marcin KOWALEWSKI (14, respectiv 15 august).

„În mod tradiţional, mica burghezie a fost văzută ca sprijin pentru valorile, ideile şi practicile conservatoare (chiar reacţionare), antidemocratice, antisocialiste şi naţionaliste determinate atât de către producţia de mici dimensiuni a bunurilor cât şi de mica proprietate a mijloacelor şi condiţiilor de a realiza venit. În Polonia, odată cu răsturnarea capitalismului şi pe parcursul primei decade a “socialismului real”, această “clasă” a fost suprimată pe scară largă folosindu-se, de altfel în termeni derogatorii, expresiile: mica burghezie şi mic burghez.

Însă, în decadele următoare, printr-o politică din ce în ce mai laissez-faire a statului orientată către micile afaceri, a existat un process foarte clar de expansiune, îmbogăţire şi creştere a prestigiului micii burghezii, chiar cu o creştere a legăturii şi împletirii între stratul superior al acesteia cu birocraţia conducătoare. Colapsul “socialismului real” şi restaurarea capitalismului în forma sa neoliberală au fost urmate de către o turnură ideologică: “mica burghezie” a fost redenumită “clasa de mijloc”, a fost arătată ca un subiect social crucial, iar setul său de valori – sub termenul umbrelă “antreprenoriat” – a câştigat statutul de ideologie hegemonică.

În Polonia, anii ’90 au însemnat o perioadă de ridicare strălucitoare a acestei clase, împreună cu înflorirea micilor afaceri ce, câteodată, deveneau medii. La începutul anilor ‘2000, aceste capitaluri locale au început să sufere din ce în ce mai mult din cauza presiunii capitalului internaţional (concentrări de capital, îndepărtarea întreprinderilor locale, sărăcirea micilor antreprenori). Prin urmare mica burghezie şi nu clasa de mijloc este aceea care a pierdut cel mai mult încă de la începutul anilor ‘2000. Comparativ cu anii ’90, situaţia clasei muncitoare este acum mult mai bună (creşterea venitului minim combinată cu migraţia economică şi cu scăderea şomajului).

Pe parcursul seminarului bazat pe exemplul Poloniei vom dori să luăm în considerare eclipsa mijloacelor de existenţă a clasei de mijloc ca fiind principala sursă a înfloririi naţionalismului în Europa de Est." (Dr. Katarzyna Bielińska-Kowalewska and Zbigniew Marcin Kowalewski, August 2017)

Planul seminarului:

14 august 2017, orele 17:00 – 20:00
tranzit.ro/ Iaşi
Str. Al. Lăpuşneanu, nr. 7-9

Partea I. Câteva probleme ale analizei marxiste a micii burghezii şi relaţia sa cu fascismul (90 min.)
1. Mica burghezie ca o clasă Januslike şi un cheag de contradicţii sociale
2. Mişcarea fascistă ca mijloc de mobilizare a maselor micii burghezii în interesului marelui capital.

Partea a II-a. Mica burghezie în „socialismul real” în Polonia. (90 min.)
1. Holocaustul şi regimul Stalinist: transformările şi căderile micii burghezii.
2. Renaşterea socială a micii burghezii şi rolul său în evoluţia politică şi ideologică a clasei birocratice conducătoare.

15 august 2017, orele 17:00 – 20:00
tranzit.ro/ Iaşi
Str. Al. Lăpuşneanu, nr. 7-9

Partea a III-a. Epoca de Aur a micii burghezii. Mitul clasei de mijloc. (90 min.)
1. Iată cum s-a născut capitalismul polonez.
2. Ideologia, valorile şi speranţele clasei de mijloc.

Partea a IV-a. Clasa de mijloc dezamăgită îşi arată faţa. (90 min.)
1. Concentrarea neoliberală de capital, îndepărtarea întreprinderilor locale, sărăcirea micilor antreprenori.
2. Ruptura de mitul antreprenorului, retragerea din piaţa liberă către stat.
3. Naţionalismul reînnoit ca ideologie a micului burghez lovit de neoliberalism.

Dr. Katarzyna BIELIŃSKA-KOWALEWSKA este politoloagă şi filosoafă (doctor în filosofie în 2013 la Academia Poloneză de Ştiinţe) care lucrează la Centrul de Educaţie Medicală Postuniversitară în Varşovia. Şi-a scris teza de doctorat despre filosofia muncii în Iugoslavia. Pentru trei ani (din 2015) ea este coordonatoarea proiectului “Filosofie şi Mişcări Sociale” şi autoarea a numeroase articole în limba poloneză şi în limba engleză, incluzând recentul articol The Black Protest for Abortion Rights in Poland (Protestul Negru pentru drerptul la avort în Polonia), publicat în “New Politics” şi “Viento Sur”.

Zbigniew Marcin KOWALEWSKI are Master of Advanced Studies (Université Paris VIII) în Antropologie şi Sociologia Politicului şi este fost cercetător în cadrul Academiei Poloneze de Ştiinţe. A fost lider regional al mişcării “Solidaritatea” şi lider naţional al mişcării pentru auto-organizarea muncitorilor din Polonia. Autorul mai multor cărţi şi articole despre mişcările muncitoreşti din Polonia şi din Italia, despre mişcările revoluţionare din America Latină şi despre naţionalismul Afro-american şi ucrainian. În prezent, el este redactorul şef adjunct al ediţiei în limba poloneză a “Le Monde Diplomatique” şi scrie o carte despre tânărul Pierre Bourdieu şi Partidul Comunist Francez în anii ’50.

STRĂLUCIREA ŞI NEFERICIREA CLASELOR DE MIJLOC EUROPENE este un proiect organizat de către tranzit.ro/ Iaşi între iunie şi noiembrie 2017.

Dintre participanţi: Noa Treister, Ovidiu Pop, Ana Vilenica, Andreea Cioară, Dan Acostioaei, h.arta, BOEM*&Migrating Kitchen, Bojana Piškur & Đorđe Balmazović, Katarzyna Bielińska-Kowalewska şi Zbigniew Marcin-Kowalewski, Ovidiu Gherasim-Proca, Sönke Hallmann & Inga Zimprich şi Smaranda Ursuleanu.

Co-curatorii proiectului sunt: Nebojša Milikić, Livia Pancu şi Florin Bobu.
Partener: Asociaţia Oberliht, Chişinău.
Design: Andrei Timofte

Proiect cultural finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Partenerul principal al tranzit.ro este Fundaţia Erste.