tranzit.ro/ bucurești/ cluj/ iași/ sibiu/

tranzit.ro/ Iași, Str. Al. Lăpușneanu 7-9
vineri, 24 octombrie 2014, ora 19.00

În anii ’80 culorile fluorescente sau aşa-zisele culori neon marcau în vest cultura pop, pentru ca mai apoi, în România, la începutul anilor ’90, să puncteze cromatic transferul într-un alt registru estetic, caracteristic aşa numitei perioade de „tranziţie” de la socialism la capitalism. Egări, brăţări, fustiţe, tricouri, mingi, rucsace, pixuri, acadele, penare, ambalajul de la guma de mestecat, etc. toate însemnau un pic mai mult pentru copiii şi adolescenţii acelor ani, dacă erau colorate într-una sau mai multe culori fluorescente. În mod aparent bizar, dar cel mai probabil datorită unui algoritm intern al modei, are loc recent o nouă reconsiderare populară a acestor culori.

Anumite proprietăţi fizice ale substanţelor, de exemplu culoarea sau fluorescenţa, sunt determinate sau influenţate de modalitatea în care acestea absorb şi emit radiaţii electromagnetice. Dacă în cazul culorii, în mod obişnuit, emisia şi absorbţia au loc cu aceeaşi intensitate şi în acelaşi spectru de radiaţii, în cazul fluorescenţei substanţele emit radiaţii electromagnetice de intensitate mai mare decât a celor absorbite în acelaşi spectru. Explicaţia acestui fapt este că absorbţia radiaţiei are loc şi în alte spectre decât cel vizibil, de exemplu în spectrul invizibil al radiaţiilor ultraviolete. Surplusul de luminozitate caracteristic al acestor culori este explicat, deci, de emisia în spectrul vizibil a acestui surplus de radiaţie absorbită.

În mod simetric, fluorescenţa coperţilor acestor volume ar putea oferi o cheie de citire rapidă a posibilei utilităţi a cărţilor de artist, precum şi a rolului potenţial al artistului în societate. Acesta din urmă, la fel ca şi substanţele fluorescente, poate avea proprietatea de a sesiza şi transfera în spectrul vizibil probleme aparent banale şi neimportate, situaţii şi gesturi individuale care construiesc dinamica socială şi politică a lumii în care trăim.

Publicaţia de faţă cuprinde două proiecte independente, cel al Cristinei David şi cel al lui Cezar Lăzărescu, doi artişti vizuali contemporani din generaţii diferite, ce trăiesc şi lucrează în România – în Bucureşti şi, respectiv, în Iaşi. Alăturându-i în această manieră formală, editorii speră ca dialogurile contextuale şi conceptuale care ar putea apărea între cei doi artişti să poată fi incluse în construcţiile arbitrare, personale, ce vor fi realizate de către fiecare cititor în parte. Cele două volume pot funcţiona şi separat, fiecare dintre ele fiind conceput ca un proiect în sine al fiecărui artist în parte.

Volumul lui Cezar Lăzărescu, „agentul secret” al generaţiei ‘90 din arta contemporană românească, poate fi privit ca reflecţie a unei viziuni lacunare asupra istoriei, atât asupra istoriei sale personale cât şi asupra posibilelor istorii sociale şi politice cu care acesta s-ar putea intersecta. Inspirate de lucrarea sa „Îmbătrânirea hârtiei”, apărută într-un fanzin din 2004, paginile albe din această publicaţie funcţionează doar în viitor, măsura lor fiind timpul de îmbătrânire al hârtiei începând cu momentul inserării aici.

În raport cu această viziune lacunară, pot fi înţelese şi raporturile tranzit.ro/ Iaşi cu Cezar Lăzărescu, cu lucrările şi maniera sa de lucru: organizarea, în 2012, a primei sale expoziţii retrospective personale cu caracter exhaustiv – Îmi place Periferic 3, replicarea unor lucrări cheie din trecutul său, aparenta comodificare, tot în 2012, a unor mesaje prin aşa numitele „art bags”, organizarea în 2013 a unor workshop-uri concepute împreună şi pentru studenţi, cu scopul recontextualizarii unor lucrări specifice dar şi a practicii sale artistice în ansamblul ei, organizarea unor proiecte în spaţiul public din Iaşi. Tot acest ansamblu de acţiuni instituţionale poate fi tradus ca fiind o reacţie structurată care are în vedere valorificarea istorică adecvată a muncii artistice a lui Cezar Lăzărescu.

Notabilă este şi decizia de a include în acest volum textele curatoriale semnate de către studenţii participanţi la workshopul Gradul 0 al Vizualizării. Atelier de Design Expoziţional. Pornind de la expoziţia pe care Cezar Lăzărescu a avut-o la tranzit.ro/ Iaşi, aceştia au elaborat noi propuneri curatoriale uneori foarte curajoase, în colaborare cu artistul însuşi şi sub îndrumarea Oanei Nae.

Împreună cu artistul, am decis să includem în acest volum şi o conversaţie ficţională, ce se petrece în anul 2024, între 1+1 ca producător artistic al lucrării BB+ şi reprezentantul unei companii de publicitate care, deşi în termeni contractuali trebuie să presteze un serviciu de publicitate mobilă, îl refuză în cele din urmă din raţiuni politice. Emblematice pentru felul în care Cezar Lăzărescu acţionează în societate sunt în primul rând reacţia de autocenzură avută de această companie şi mai apoi convingerea că arta nu poate acţiona politic: „[…] tocmai de aceea v-a întrebat colega mea pentru ce este această campanie şi aţi spus: artă contemporană. NU este artă contemporană! Întrebaţi pe cine vreţi! Absolut pe cine vreţi! ... Deci nu este!”