english/
tranzit.org/

tranzit.ro/ bucurești/ cluj/ iași/ sibiu/

tranzit.ro/ Iaşi – Screening

tranzit.ro/ Iaşi - Screening "My Time", un proiect de Dragoș Alexandrescu
26.09.2013, orele 18.00
clădirea Iaşitex, Etajul 7
B-dul Primăverii nr. 2,
Iaşi


În această joi, tranzit.ro / Iași vă invită la un screening al proiectului ”My Time” al lui Dragoș Alexandrescu.

„Lucrarea prezentată aici este parte dintr-un proiect în desfășurare intitulat ”My Time”, început în 2011. Video-urile reprezintă o formă de interogare a prezentului unde poveștile narative ficționale, bazate pe fapte reale socio-economice, încearcă să (re)producă mai curând un răspuns emoțional decât unul rațional al audienței cu privire la informația prezentată. Fiecare imagine prezintă aspecte ale vieții, deseori cu umor și ironie, în relație cu perioada de criză economică și de identitate cu care Europa se confruntă în ultimul timp.
Provenind dintr-o fostă țară comunistă, unde propaganda a luat o formă negativă transformând-o într-un război politic, proiectul își propune să deconstruiască și să reconstruiască realități filtrate prin intermediul experiențelor și emoțiilor personale.” (Dragoş Alexandrescu)

O parte din proiectul său ”My Time” va fi prezentat în cadrul Vienna Art Fair 2013, Galeria Taik, Berlin, Germania.

Dragoș Alexandrescu (născut în 1974) este un artist român din Iași, care trăiește și lucrează în Finlanda. Membru fondator al Asociației Vector, lucrările acestuia sunt expuse atât în România cât și internațional.