english/
tranzit.org/

tranzit.ro/ bucurești/ cluj/ iași/ sibiu/

Andrei Timofte: SĂ VORBIM DESPRE CALCIU ȘI CAPITAL

Prezentare. Facebook and videostream.ro

28 noiembrie 2020


La invitația de a face o prezentare publică a practicii artistice am ales să vorbesc despre două dintre cercetările personale desfășurate în 2019: Peretele de calciu al unui mic-burghez și proiectul ARTIST, CUMPĂR APARTAMENT ÎN ACEST BLOC. Prezentarea online a celor două proiecte reprezintă o oportunitate de a discuta în mod extins și într-un cadru adecvat despre fundamentele culturale și personale ale proiectelor. În alte rânduri, urmăresc să prezint publicului larg alte materiale vizuale care au stat la baza lucrărilor realizate.

Demarate încă din perioada studiilor doctorale, ambele cercetări au culminat cu organizarea unor expoziții de către organizatorii proiectelor mai ample Narațiuni Concurente și Clasa Culturală, organizate de către asociația 1+1 și tranzit.ro/ Iași. Cercetarea asupra tehnicilor murale bazate pe „calcio-vecchio”- înrudite cu estetica modernă socialistă -, a fost expusă prin intermediul intervențiilor realizate în fosta galerie tranzit.ro/ Iași (ce era localizată atunci la adresa str. Al. Lăpuşneanu, nr. 7-9, Iaşi), fiind implementată și în sala de transpunere a specializării Arta Murală (FAVD, UNAGE), în timp ce ilustrațiile, prin care am analizat relația dintre capital simbolic și capital real, au fost expuse la galeria aparte a instituției partenere.
Intriga comună a celor două proiecte este interesul personal către obiectul de studiu a decorațiilor prezente în apartamentele construite în perioada socialistă, devenite conform experienței personale și sugestiei curatoriale „marker de clasă” după tranziția specifică anilor '90. Intenția artistică a fost de a aduce în discuție asocierea dintre gestul rafinării preferințelor estetice – definit de cultivarea gustului; și apartenența la clasa socială de mijloc. Preocupările către cele două subiecte – calciu și capital, s-au juxtapus cu aspecte urgente ale vieții personale: dorința profesională a experimenta o tehnică pierdută și dezaprobată deoarece aparține ideologiei socialiste și condițiile anevoioase de a achiziționa un apartament în condițiile capitalismului actual.

Scurtă biografie:

Andrei Timofte (n. 1988, București) este un artist și cadru didactic care trăiește și lucrează în Iași, România. Recent a terminat un doctorat în arte vizuale la Facultatea de Arte Vizuale și Design, UNAGE, Iași, unde a desfășurat un proiect de cercetare artistică intitulat „Fabrica socială a dorinței: Muncă și memorie culturală în industriile creative după anii ’90”. Începând cu 2010, este membru activ al grupului artistic Satellite, transformat recent într-un ONG cultural. Recent a participat la expoziția de grup Plante Exotice (iulie-septembrie). În 2019 a expus proiectele „ARTIST, CUMPĂR APARTAMENT ÎN ACEST BLOC!”, expoziție parte din proiectul „Clasa Culturală” și PERETELE DE CALCIU AL UNUI MIC-BURGHEZ, expoziție parte din proiectul „Narațiuni Concurente”, curatori: Florin Bobu și Livia Pancu, ambele organizate de asociația 1+1 și tranzit.ro/ Iași. În 2020 a participat la programul de rezidențe Electroputere Air 2020, organizat de către Galeria Electroputere Craiova. În 2017 a participat împreună cu scriitorul Ovid Pop la programul de rezidențe Artist-în-Rezidență Q21 organizat de MuseumsQuartier (Viena, Austria), cu o bursă susținută de tranzit.ro.

Aceasta contrbutie face parte din proiectul CERCETARE. PRODUCȚIE. DIALOG care se desfășoară în perioada 2020/ 2021 și este realizat cu sprijinul financiar al Primăriei Municipiului Iași prin programul de finanțare a proiectelor societății civile din Iași, în baza legii nr. 350/2005, privind finanțările nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități non-profit de interes general, din bugetul Primăriei Municipiului Iași.