english/
tranzit.org/

tranzit.ro/ bucurești/ cluj/ iași/ sibiu/

tranzit.ro/ Bucureşti - Atelierele ArtLeaks - partea a III-a

Modele Alternative de Educație Artisticǎ

Atelierele ArtLeaks

Partea a III-a: Modele Alternative de Educație Artisticǎ

Vineri, 18 Octombrie, orele 17:00 - cu Corina L. Apostol și Dmitry Vilensky (Chto Delat?)

tranzit.ro/ Bucureşti, Str. Gazelei nr. 44, sector 4

Conflictele și luptele din domeniul educației artistice sunt fundamentale pentru formarea subiectivităților care vor determina cultura generațiilor viitoare. Este foarte important deci să analizăm mizele proceselor educaționale în legatură cu practici din afara academiilor şi universitătilor. Vom discuta despre posibile metode de emancipare prin educație astăzi, care rezistă cererii comerciale pentru așa-zisele subiectivități “flexibile şi creative”. Ne putem imagina un sistem alternativ de valori, bazat pe o altă semnificație a conceptului de progres?

În cadrul acestui atelier vom viziona și discuta filmul “2+2 Godard și Practica” (2009) regizat de Dmitry Vilensky care aduce în prim plan un seminar educațional întrerupt de un raid al poliției în orașul Nizhny Novgorod din Rusia.

Dmitry Vilensky este artist, scriitor si membru fondator al platformei Chto Delat? care a fost inițiată în 2003 de un colectiv de artisti, critici, filozofi şi scriitori cu scopul de a combina teoria, arta şi activismul. Vilensky lucrează în cadrul unor practici colective interdisciplinare din domeniul filmului, fotografiei, instalației şi a intervențiilor în spațiul public. Este de asemenea editor al gazetei Chto Delat?. Vilensky este membru fondator al platformei ArtLeaks şi co-editor al gazetei ArtLeaks. Lucrează şi locuieste în St. Petersburg.

Participarea la ateliere este liberă. Informații suplimentare puteți obține scriind la adresele de email: raluca.voinea@tranzit.org şi corina.lucia.apostol@gmail.com sau la telefon: 031 482271.

Atelierele ArtLeaks
Septembrie & octombrie 2013

În cursul acestor ateliere analizăm diferite modele folosite în trecut şi în prezent de producătorii culturali pentru a se organiza, prin care aceştia încearcă să îmbunătățească nu doar propriile lor condiții de trai, dar şi cadrele sociale, economice şi politice mai largi. Aducem în discuție clasificarea activității culturale drept muncă, testăm viabilitatea „producătorilor culturali” sau „muncitorilor culturali” drept indicatori colectivi de subiectivitate şi privim cultura ca pe un domeniu care ține de (dar nu se limitează la) practicile lucrative care influențează societatea.
Important este să creăm conexiuni între aceste bătălii, iar metodologic să legăm analiza culturală de cea politică şi economică. Una dintre temele majore ale acestor întâlniri o constituie relația istorică dintre artă, munca organizată şi mişcările sociale în era globalizării capitaliste; pentru a descifra aceste structuri şi legăturile dintre ele vom analiza o varietate de exemple ale unor lupte locale, modele alternative şi rețele internaționale.

Participanții sunt încurajați ca în timpul atelierelor să-şi imagineze propriile modele alternative, liste de revendicări, manifeste, feluri în care munca artistică poate fi revendicată colectiv, noi modele instituționale.



Related
tranzit.ro/ Bucureşti - Atelierele ArtLeaks - partea a II-a